Noaptea lui Yuri Gagarin, aprilie 2019

Mîine seară, adică 12 aprilie 2019, între orele 19 și 23, Astroclubul Meridian Zero Oradea comemorează primul zbor cosmic uman realizat de Yuri Gagarin în 12 aprilie 1961.

Cei de la astroclub te așteaptă la cetatea Oradea (sînt anunțate 8–18°C, cu cer mai mult noros) cu multe surprize și prezentări interesante. După căderea întunericului, dacă vremea va ține cu cei prezenți la eveniment, veți studia bolta cerească.

Chiar dacă vremea va fi noroasă veți avea destul de discutat, mai ales că ieri a fost publicată prima imagine a unei găuri negre.