Vînătoare de comori arhitecturale în #Oradea, noiembrie 2018

Se spune că sîmbăta asta, 10 octombrie 2018, va fi răcoare, dar o zi senină. Dacă ai chef să profiți de asta între orele 14 și 17 poți să-ți faci program de descoperit, căutat, redescoperit, admirat, fotografiat micile și marile comori arhitecturale din zona istorică a Oradei.

Adică vei face parte dintr-un joc urban tip competiție în care, intr-un timp delimitat, trebuie să găsești cât mai multe indicii/comori arhitecturale. Comorile arhitecturale sînt mici detalii arhitecturale care vorbesc de vremurile trecute, de altă estetică și care dau farmec unei case, unui cartier, unui oraș. Pratic, va trebui să cauți uși, portaluri, ferestre, bovindouri, ancadramente, decoratiuni si multe altele.

Se spune că o sa fie o ocazie excelentă pentru a te familiariza indeaproape cu stilul Art Nouveau, caracteristic și orașului Oradea. Organizatorii îți vor pune la dispoziție un pachet de vînătoare (hartă, dicționar de termeni necunoscuți, etc), dar e bine să ai alături o echipă formată din 2 – 4 prieteni, un aparat foto, spirit de observație și de aventură, încălțări comode.

Poți participa înscriindu-te prin eventbook.ro, fie doar pe tine, fie întreaga echipă (dacă nu ai una îți va fi găsită la fața locului). Nu există o limită de vîrstă, copiii pot să participe dar întrebările nu sînt făcute pentru persoane care au mai puțin de 14 ani. Dacă cei mici sînt dornici să descopere lucruri și au mai puțin de 14 ani participă gratuit.

Participarea costă 40 de lei / persoană. Detaliile legate eveniment vor fi transmise pe mail celor înscriși cu 2 zile înainte.