Românii vor Europa, nu dictatură

Peste două zile, adică joi, 10 ianuarie 2019, între orele 19 și 22 românii vor protesta din nou în București. Chiar dacă se așteaptă la temperaturi între -1 și +1 grade Celsius și ninsoare.

De data asta protestul va avea loc în piața George Enescu, București (lîngă Ateneu și Palatul Regal). De ce pe 10 ianuarie și tocmai acolo? Pentru că în ziua aia, la Ateneul Român, conducerea Uniunii Europene (adică președinții Consiliul European, ai Comisiei Europene, ai Parlamentului European, comisarii europeni, conducătorii grupurilor din Parlamentul European) vor participa la preluarea președinției rotativă de către România. Cu ocazia aia vor fi prezenți Donald Tusk (Președintele Consiliului), Antonio Tajani (Președintele Parlamentului European), Jean-Claude Juncker (Președintele Comisiei). Alături de toți ceilalți decidenți ai Uniunii Europene.

Românii vor să fie alături de ei, vor să fie văzuți de ei. Vor să se înteleagă că, în ciuda politicilor guvernării actuale, românii sînt cetățeni ai Europei și cred în valorile care stau la baza UE: libertate, stat de drept, justiție independentă, solidaritate, transparență în decizii și în cheltuirea banului public.

 Dacă te interesează subiectul ești așteptat (ia cu tine steagurile României și ale UE) joi 10 ianuarie, de la ora 19, pentru a spune: "Românii sînt cetățeni ai Uniunii Europene și luptă pentru valorile europene, pentru libertate, stat de drept, justiție independentă!"