Monica si Irinel Columbeanu

Azi am aflat că Monica și Irinel Columbeanu vor să divorțeze, că Monica a depus actele pentru a finaliza complet această căsătorie de vis, că vrea custodia fetiței și că vrea să revină la numele de fată. Cu alte cuvinte, o vom recunoaște sub identitatea Monicăi Gabor, dacă nu cumva vrea să se mărite din nou cu alt bogătaș micuț la înălțime și la minte dar  mult mult mai în vîrstă.

Oare mai trebuie să spun că mass-media a dat năvală asupra acestui subiect?  Chiar trebuie? La cîtă atenție li s-a acordat poamelor astea de-a lungul timpului nu mai este nevoie să menționez asta. Mi se pare de-a dreptul hilar și parția grețos modul în mass-media îi urmărește și le înregistrează orice mișcare... cu atît mai mult cu cît ei caută atenția reporterilor. Am auzit că nașterea fetiței a fost difuzată la tembelizor, ca și cum ar fi o dovadă că ar fi chiar a lor (o fi a mamei ei, dar nu-s tocmai sigur că Virinel îi este tătic), dar am avut de făcut lucruri infinit mai bune decît să urmăresc așa ceva.

Personal există un singur lucru care mă nedumerește, ba chiar mă și miră un pic: cum de au ajuns să se căsătorească două poame din astea? Că bătrînelul de Virinel a poftit la o bucățică tînără și bună mi se pare normal, doar e bărbat, cel puțin în aparență. Că ea i-a urmărit mereu banii iar mi se pare normal... doar e tînără și frumoasă, e pițipoancă, vrea și ea un trai îmbelșugat iar acum îi este asigurat. Dar pentru asta nu era obligată să se mărite cu el, era suficient să discute cu Ana Lesko, una dintre predecesoarele ei... Ea a făcut rost de bani de la Irinel fără să fie măritată.

Nu am băgat degeaba articolul ăsta la categoria Cocalari și pițipoance, doar cei doi se încadrează perfect în categoria asta. O fi un pic mai stilat și mai bogat decît majoritatea cocalarilor, dar în adîncul sufletului Irinel nu a reușit să iasă din categoria asta de cînd am auzit prima oară de el. Este doar un fustangiu bogat trecut cu mult de prima tinerețe care n-a făcut mare lucru cu viața lui. Chiar și averea i-a fost făcută de tăticul.

N-are rost să menționez scandalurile Monicăi Gabor-Columbeanu, mai ales că știu cît de grosolan exagerează mass-media. Dar ele există bine documentate prin arhivele media și pe rețea (internet). S-au spus o droaie de lucruri despre ea, nu prea multe bune. Nu ced că va descoperi dintr-o dată, după despărțirea de Irinel, vreo urmă de genialitate sau ceva prin care să iasă în evidență într-un mod util.

Revenind la subiect, adică la divorțul lor, năvala de azi a reporterilor pe acest subiect nu este decît finalul foarte previzibil al unei relații condamnate din start. Singurele două lucruri bune care au ieșit din chestia asta sînt nașterea fetiței și faptul că au dat de lucru unei adevărate industrii a bîrfelor și manelizării romănilor. Nu mă înțelegeți greșit: cele două elemente ale realității romănești ar fi existat și fără existența celor doi, dar ce poate fi mai șocant decît căsătoria unei tinere frumoase și cam șmechere cu un bătrînel bogat și cam pămpălău? Este un subiect de senzație despre care unii consideră că e bine și interesant să discute.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează