Oamenii, internetul si jocul de-a socializarea 2

La încheierea (completarea) primului articol mă gîndeam că s-ar putea să fac rost de materiale pentru încă un articol. Şi am avut dreptate, dacă aș intra în detalii aș avea materiale pentru 3 sau chiar 4 articole cu aceeași temă și aceleași personaje. Nu s e spune degeaba că cei care se aseamănă se adună (grămadă într-un loc). Poate că voi intra în detalii dacă mi se va oferi prilejul... dar asta nu depinde în întregime de mine. Personal mă mulțumesc cu acest articol pe post de încheiere a unui subiect care mi-a atras atenția și va rămîne de văzut în ce măsură va fi reluat mai departe.

Așa cum am spus-o, m-a făcut curios insistența fetei de a mă suna la citirea primul articol. Am folosit o metodă nu tocmai obișnuită de a afla informații și nu regret deloc: față de mine nu avea să fie deschisă și să-mi împărtășească tot ce vroiam să știu așa că a fost nevoie să mă deghizez. Am rugat o prietenă de pe rețea să mă lase să-i folosesc contul de pe facebook ca să abordez subiectul, pînă la urmă prietena asta a aceptat. Am inițiat discuția și a durat aproape o săptămînă pînă ca aceasta să ajungă la impas din cauza epuizării subiectelor. La început eram sceptic că voi reuși să inventez un personaj complet nou, mai ales că era vorba de unul feminin, și să-l folosesc pentru a discuta de la o fată la alta, dar pînă la urmă am reușit. Nu știu dacă a fost un succes de-al mau sau o problemă cu coeficientul de inteligență al interlocutoarei... prefer să nu mă lansez în supoziții. Un lucru este sigur: nu a reușit să înțeleagă din primul articol că nu-mi place de aceia care fac promisiuni pe care nu le mai onorează pentru că a continuat să facă acest lucru. Sau poate că a înțeles și doar face pe proasta... atunci cînd îi convine.

Discuția a fost cu adevărat interesantă. Nu o voi copia aici, deși o am salvată, și nici nu contrazice în vreun fel primul articol. Aș zice că mai degrabă îl completează cu un element de care nu eram sigur înainte: nesiguranța. Şi e vorba de doze pur și simplu masive de așa ceva. în cadrul acestei discuții puștoaica s-a plîns că aș hărțui-o (deși nu e cazul și a fost nici prima oară cînd s-a plîns altora de așa ceva), dar nu m-a blocat așa cum ar fi trebuit (pe twitter și pe facebook m-a blocat în urma unor, hai sa le spunem certuri, dar nu sînt sigur că a ajuns să fie așa ceva, pe messenger o am și acum... cel puțin pentru moment), s-a plîns că o stresez și că o enervez dar atunci cînd personajul inventat de mine s-a oferit să mă abordeze pentru o discuție a spus că nu vrea să fiu enervat dar că îi sînt drag ca amic. Eu înțeleg că a dat din colț în colț căutînd justificări, nu există amiciție (prietenie) într-un asemenea comportament... cel puțin din punctul meu de vedere.

O trăsătură definitorie (iar paragraful anterior nu e decît un exemplu, aș mai putea da cîteva zeci adunate în ultimele luni) la unii oameni este că nu sînt în stare să reacționeze decît emoțional, lăsînd rațiunea în seama altora, fără să se gîndească prea mult (sau chiar deloc) la consecințele acțiunilor lor. Practic nu sînt în stare să iasă din felia lor emoțională (dintr-un anume tipar destul de limitat) pentru a se adapta unei situații, iar asta duce inevitabil la neadaptare și suferință.

Există oameni conduși de frică, de emoții și de dorințe de tot felul... dar nu prea am întîlnit oameni conduși de nesiguranță și de mofturi pînă acum. Cu atît mai mult, nu cred că sînt mulți dintre aceștia care vor să ajungă în atenția tuturor și vor să rămînă acolo cît mai mult timp. Prima vedere poate fi înșelătoare, poate părea foarte plăcută, dar astfel de oameni nu rezistă prea mult în lumea reală. Fundamentul lor se erodează repede și, pe lîngă faptul că sînt considerați ciudați (nu neaparat în sensul bun al cuvîntului) au nevoie de ajutorul altora pentru a rămîne la suprafață. Poate că le-ar fi de ajutor să înțeleagă că întotdeauna vor exista alți oameni care vor vedea dincolo de invenții, care vor reacționa atunci cînd sînt loviți, dar mă îndoiesc că sînt mulți care vor accepta așa ceva. Nu le stă în natură... pînă la urmă oricît de mult cizelezi și încerci să educi o pițipoancă nu poți să o scoți pe piți din ea...

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează