Cum îti dai seama ca citesti o carte editata acum doua decenii?

Acum vreo două zile am început să citesc Lumină Virtuală de William Gibson. Versiunea originală (Virtual Light) în limba engleză a apărut în 1993, iar versiunea în limba romănă a fost scoasă de editura Nemira în 1995. La pagina 20 apare următorul paragraf:

Cartea de vizită a lui Wellington Ma era o plăcuță dreptunghiulară din cuarț roz sintetic pe care era gravat cu laser numele lui, "Agenția Ma-Mariano", o adresă de pe Beverly Boulevard și tot felul de numere și coduri e-mail. Sosise prin GlobEx, în micul ei toc cenușiu din piele de antilopă, cînd Rydell încă se mai afla în spital.

Nimic special, nu? Nota traducătorului, aflată la subsolul paginii, e tare de tot și face diferența: e-mailPoșta electronică, modalitate de corespondență prin intermediul rețelelor telefonice cu afișarea mesajelor pe un ecran de calculator.

Nu mai e nevoie să vă explic ce înseamnă un e-mail, nu? în ultimele două decenii a suferit o tonă de schimbări, acum e foarte folosit (nu doar ca termen ci și ca tehnologie), circulă prin fibră optică, prin undele radio, prin cablurile rețelelor de curent... Unii susțin că se trimit mesaje electronice inclusiv prin semnalele cu fum ale nativilor americani, dar încă nu a fost dovedit. Mesajele alea sînt primite pe desktop-uri, laptop-uri, notebook-uri, tablete, telefoane și smartphone-uri... Da, un pic fac mișto de voi, dar ați prins ideea: este amuzant să dai peste descrierea învechită a unei chestii care a devenit atît de comună încît aproape s-a banalizat.