Protest pentru Rosia Montana, Bucuresti, 15 septembrie 2013

Ieri am avut o obligație, nu chiar în întregime neplăcută, dar m-a dus departe de orice protest împotriva exploatării de la Roșia Montană. Din nefericire. Cînd m-am întors am avu t plăcerea să constant că oamenii au ieșit în stradă mai numeroși decît înainte: estimările protestatarilor din București variază între 15 și 25 de mii de persoane, depinzînd de cine le oferă.

Marile orașe din Romănia au găzduit ieri o serie de proteste, nu am de gînd să le reiau pe toate (sînt tentat să fac asta, dar n-am la dispoziție timpul necesar), pentru moment am rămas la ăsta: poate îl recunoașteți pe Eugen David alături de protestatari într-un marș pe străzile Bucureștiului.

Chiar dacă nu sînteți la curent cu activitatea lui Alburnus Maior, asociația care luptă împotriva exploatării, și poziția lui Eugen David în ea, chiar dacă nu ați urmărit seria de filme despre Roșia Montană (în unele dintre ele apare și președintele asociației), Eugen David este localnicul insultat zilele trecute de politicienii care au vizitat localitatea, au ajuns și la el acasă, și l-au luat la rost că nu i-a așteptat la costum. Evident, au fost dați afară cu coada între picioare, dar asta e altă poveste.

Nu știu cum va contina disputa pentru Roșia Montană, dar perspectiva mea rămîne aceeași: Roșia Montană poate fi dezvoltată și altfel decît prin exploatare minieră, aurul, argintul și metalele prețioase / rare vor rămîne acolo și peste 10 / 50 / 100 de ani, cînd vor putea fi exploatate prin metode sigure pentru toată lumea, dar și ecologice.