Astronomie

Moartea unei planete tinere

În mod obișnuit, cel puțin din perspectiva observațiillor actuale, în jurul stelelor proaspăt formate apar și planete din materia rămasă în preajmă, nu prea multă (vreo 90% din materia sistemului nostru solar, de exemplu, e în Soare), cît a ajuns în norul de hidrogen inițial după ce elementele grele au fost împrăștiate de exploziile super-novelor.

Asteroid dublu observat în apropierea Terrei

Cînd asteroidul a fost observat pentru prima oară, în decembrie 2017, detaliile structurii sale nu erau cunoscute, dar pînă la urmă trei dintre cele mai mari radiotelescoape s-au adunat resursele pentru a arăta imagini cu un asteroid dublu.

Vînătoarea internațională de asteroizi

Mai multe națiuni de pe glob fac un efort coordonat pentru a detecta pietrele spațiale care ajung în apropierea Terrei.

Sistemul solar prin galaxie

Planetele din sistemul solar se mișcă cam în același plan în jurul Soarelul (și cam toată lumea ar trebui să știe asta la cîte reprezentări sînt disponibile, răspîndite atît în online cît și în offline), iar sistemul solar se mișcă în jurul centrului galaxiei Calea Lactee.

Dovezi ale existenței apei pe Marte

Civilizația umană a ajuns la un nivel de tehnologie care îi permite să trimită sonde prin sistemul solar și să spioneze sistemele solare și galaxiile vecine în căutarea mai multor informații despre ele și despre evoluția Universului în care trăim. Unii chiar se gîndesc la colonizarea planetelor și sateliților din sistemul solar în următoarele decenii, dar în momentul de față e doar un vis frumos. Unul care devine din ce în ce mai realist, dar încă doar un vis.

Marte este unul dintre cei mai atractivi candidați pentru colonizare. Văzută din spațiu și din cel cîțiva roboței trimiși la sol cea de-a patra planetă de la soare pare să fie lipsită de viață, dar odinioară a avut apă din abundență la suprafață.

Polul Nord al planetei Jupiter văzut în infraroșu

Juno, sonda spațială trimisă de NASA să-l spioneze pe Jupiter (în mitologia romană Juno era soția lui Jupiter) își arată din nou valoarea: în animația alăturată ești dus pe o orbită joasă în jurul polului nord pentru a ilustra tridimensional aspecte ale ciclonului din regiunea centrală și a celor 8 cicloane din jurul lui.

Turul Lunii în 4K

Dacă tot nu ai nimic mai bun de făcut decît să te holbezi la Lună, ce zici de un tur virtual în rezoluție 4K realizat cu ajutorul datelor furnizate de sonda spațială Luna Reconnaissance Orbiter produs de NASA?

Stelele neutronice produc valuri în spațiu-timp

Pulsarii (cunoscuți și ca stele neutronice) sînt rămășițele foarte dense ale unor corpuri cerești masive: chiar dacă au dimensiuni comparabile cu orașul New York ele au mase comparabile cu ale Soarelui. Iar coliziunile lor are o asemenea forță încît produc unde gravitaționale ce pot fi măsurate chiar și din sistemul nostru solar.

Vizitînd asteoridul din metal

O navă fără pasageri umani este programată să ajungă în 2026 pe 16 Psyche, un asteroid masiv, metalic, aflat în centura de asteroizi dintre Marte și Jupiter. Cantitatea mare de zinc și fier îl face perfect pentru studierea reacțiilor lor în spațiul extraterestru.

Super-Luna albastră

Sfîrșitul lunii ianuarie 2018 aduce un eveniment astronomic rar: vom avea parte de o eclipsă totală, de o Lună sîngerie și una albastră. Toate-ntruna.

WFIRST și imaginea de ansamblu a Universului

Telescopul de supraveghere în infraroșu spectru larg (Wide Field Infrared Survey Telescope - WFIRST) va fi lansat la mijlocul anilor 2020 și va avea un rol similar cu vărul lui ceva mai bătrîn, Hubble. Instrumentele de pe el sînt mai sensibile și mai performante, o chestie necesară ținînd cont că va prelua imagini de 100 de ori mai cuprinzătoare decît telescopul Hubble.

Sonda spațială Voyager la 40 de ani de călătorie

Un episod recent din istoria umanității, un pas important pentru viitorul speciei umane.

Experiența unei eclipse totale de Soare

Lumea spune că eclipsele totale de soare (adică momentele în care Luna acoperă complet discul Soarelui) sînt o experiență deosebită.

A treia (micuță) planetă de la Soare

Pămîntul este a treia planetă de la Soare, și este una micuță. Pentru cei de pe orbita lui Neptun sau pentru cei care intră în sistemul nostru solar Terra e doar un punct albastru abia vizibil.

Laniakea, super-grupul de galaxii pe care-l considerăm cămin

Acum cîteva sute de ani toată lumea ”știa” că sîntem centrul Universului, că Soarele se învîrte în jurul Terrei (care era ceva mai plată decît acum). Treptat lucrurile au început să se schimbe: Soarele a ajuns în centru universului cunoscut, iar Pămîntul și restul planetelor se învîrteau (și încă se învîrt) în jurul lui. Apoi chiar și asta s-a schimbat: sistemul nostru solar e doar unul din cîteva miliarde aflat într-o galaxie oarecare, denumită magistral Calea Lacteee.

Deșeuri spațiale - o călătorie spre Terra

Prezentarea alăturată a fost realizată cu ocazia celei de-a șaptea conferință europeană despre deșeurile spațiale (18-21 aprilie 2017) și te duce într-o călătorie ce pornește de la marginile sistemului solar și ajunge la Terra.

Oceane în afara Terrei

Apa este considerată una dintre cele mai comune substanțe din Univers (fiind formată din hidrogenul care există din abundență și oxigenul care este la rîndul lui destul de răspîndit) și este legată de existența vieții așa cum o cunoaștem. Tocmai de aceea atenția astronomilor (indiferent de specialitatea științifică în care s-au format) este îndreptată spre sistemele solare care au planete cu atmosfere pline cu apă.

NASA are idei interesante

Marte are o atmosferă, dar e rarefiată și toxică pentru ființele umane, are o gravitație redusă, iar apa de la suprafață a dispărut în mare parte (informațiile actuale sugerează că în subteran ar exista cantități apreciabile de apă în stare lichidă), dar cea mai mare problemă este lipsa cîmpului magnetic. În absența lui aproape orice încercare de terraformare (de transformare a planetei roșii într-o planetă locuibilă de către oameni) este sortită eșecului: particulele din straturile superioare ale atmosferei ar fi zmulse de către radiațiile solare, așa cum se întîmplă și acum.

Cele mai ucigătoare fenomene din Univers

Nu-s novele, și nici măcar super-exploziile stelare. În cazul lor ai măcar consolarea că energia și materia se împrăștie în toate direcțiile îmbogățind norii stelari din jur cu substanțe ceva mai ”grele” decît hidrogenul (cele din care-i compus și organismul tău). Rafalele de radiații gamma sînt considerate cele mai mortale fenomenele din Univers în momentul ăsta datorită valorilor imense de energie și a concentrării lor într-o anumită direcție (adevărate explozii unidirecționale), suficient cît să distrugă tot ce trece prin apropierea lor.

O călătorie la Jupiter

Mai mult de o mie de fotografii ale giantului gazos au fost realizate de 91 de amatori din întreaga lume între 19 decembrie 2014 și 31 martie 2015. Ele au stat la baza unei animații ce prezintă transformările exterioare ale atmosferei jupiteriene: o parte dintre ele sînt proiecții cilindrice realizate de Christoffer Svenske și Johan Warell, peste care s-a aplicat corecția culorilor înainte de a fi transformate în 54 de hărți complete.

Noua misiune trimisă spre Jupiter poartă numele nevestei zeului roman. Juno (Hera), ar trebui să culeagă informații detaliate despre planeta din vecinătatea Terrei.

JEmbedAll, the best Joomla native extension

Cumpără și descarcă JEmbedAll, cea mai bună extensie nativă Joomla pentru dezvoltarea site-ului tău!

kanji kendo

Vino și practică kendo la CS Ronin-Do Oradea

servicii în tehnologia informații

Oferim servicii de consultanță în IT, dezvoltare de site-uri și aplicații online.

Cutia cu surprize

Vinde și cumpără produse realizate manual (handmade) prin intermediul site-ului Cutia cu surprize.

web design consultanță software applicații Dezvolt aplicații și realizez pagini web, așa că ai ajuns la locul potrivit dacă cauți pe cineva în domeniu IT, dezvolt extensii Joomla! și ofer consultață pe marginea activităților tale pentru eficientizarea acestora și implementarea sau dezvoltarea ulterioară a unor sisteme informatice care să-ți transforme afacerea într-o mașinărie bine unsă. Pentru informații suplimentare poți să mă contactezi.

Publish modules to the "offcanvs" position.