Copacul-lift spațial

Unii copaci sînt atît de masivi încît se pot tăia tuneluri prin trunchiul lor (este vorba, evident, de sequoia giganteea), alții și-ai împrăștiat ramurile atît de mult în jurul trunchiului încît ar putea da impresia că se sprijină în ele. Unul dintre lucrurile semnificative pe care le au în comun copacii (și care este relevant subiectului din titlu) este că fixează carbonul din aer în trunchi (fumul produs de foc atunci cînd lemnul este ars nu e decît eliberarea carbonului în aer în formă de oxizi). Rădăcinile contează pentru că absorb apa și substanțele utile din sol, dar la fel de mult contează și coroana bogată pentru că absoarbe bioxidul de carbon din aer și-n transformă prin fotosinteză în energie chimică.

Dacă am stabilit deja cîteva elemente de bază, hai să trecem la a doua parte a ideii. Liftul spațial nu este o idee nouă, e prezentă în literatură și diverse proiecte de viitor de cîțiva ani buni (găsești cîteva informații despre el, fizica și elementele chimice implicate, cu proprietățile lor cu tot în prezentarea alăturată). Un dezavantaj (cel puțin din punctul meu de vedere) este faptul că toată lumea s-a gîndit la nimic altceva decît un ascenso - adică ceva foarte similar cu cele folosite în blocuri de apartamente și clădirile înalte pentru a te muta de la un nivel la altul fără a cheltui prea multă energie (fără a face efort fizic).

Ideea mea este nițel diferită, ceva ce-ar trebui să combine cele două paragrafe anterioare. Adică o structură ce-ar avea forma exterioară a unui copac (sau a unui pîlc de copaci imenși, suficient de înalți pentru a ajunge pe orbita planetei - o pădure realizată tehnologic), dar care ar conține în interior tuneluri verticale prin care se mișcă acensoarele pline cu oameni și materiale. Trunchiurile ”copacilor” ar fi la o oarecare distanță între ele, dar ramurile lor s-ar întrepătrunde la mare înălțime.

Frunzele ar fi acoperite cu panouri solare care furnizează energie electrică fiecărui dispozitiv (din apropiere și nu numai) care are nevoie de așa ceva. Eficiența panourilor ar crește odată cu înălțimea, pe măsură ce se ridică deasupra norilor și a particulelor în suspensie din atmosferă.

Frunzele de la nivelurile inferioare ar conține în plus și niște dispozitive ce extrag carbonul din atmosferă și-l transformă în nanotuburi (sau oricare formă ce are suficientă rezistență la tensiune) pentru a fi folosit pentru crearea de noi ramuri. Trunchiurile principale s-ar ”naște” din asemenea dispozitive aflate la nivelul solului care s-ar comporta asemenea unor semințe pentru copaci.

Beneficiile pe termen lung: s-a reduce efectul de seră produs prin creșterea bioxidului de carbon și s-ar crea dispozitive ce ne-ar apropia un pic de stele (reducînd considerabil energia necesară decolării de la suprafața planetei pentru a ajunge pe orbită).

Ramurile de la înălțimi mari ar putea fi folosite ca diverse platforme de lansare sau de observație, ori ca hoteluri (turismul spațial ar lua un avînt considerabil).

Știu, știu, tehnologia nu ne permite în acest moment asemenea realizări. Și probabil nu ne va permite așa ceva în următorii ani sau decenii. Dar este o idee ce ar putea fi dezbătută pînă atunci.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează